• |

Brasov

From a Guide to Romania

Jump to: navigation, search

Braşov (în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen, în Kronstadt, Brassó; de asemenea pe hărţile vechi trecut Cron∫tadt sau Braßov) este reşedinţa şi cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România. Potrivit recensământului din 2002, are o populaţie de 284.596 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari oraşe din ţară (totuşi în scădere în ultimele două decenii datorită exodului saşilor şi a reducerii activităţii industriale) . Conform ultimelor estimări oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, populaţia municipiului Braşov era, la 1 ianuarie 2009, de 278.048 locuitori. Staţiunea de iarnă Poiana Braşov se află la 12 km distanţă de centrul municipiului, dispunând de o infrastructură dezvoltată pentru practicarea sporturilor de iarnă. Patron al oraşului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Braşovului sculptată dedesubt în relief.

În acest oraş a fost confecţionată şi instalată o copie a „Statuii Lupoaicei” („Lupa Capitolina”), simbolul latinităţii poporului român.

Braşovul este cunoscut şi datorită Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”, ce se ţine aproape în fiecare an în centrul oraşului. Acesta a avut pe scena sa nume celebre precum Tom Jones, Ray Charles, Pink sau Christina Aguilera.

Municipiul Braşov a reprezentat, de secole, unul dintre cele mai importante, puternice şi înfloritoare oraşe din zonă. Datorită poziţiei geografice privilegiate şi a infrastructurii sale de astăzi, el permite dezvoltarea multor activităţi economice, culturale şi sportive.

modified on 14 February 2010 at 18:31 ••• 720 views •••